In tara asta merge totul prost sau mi se pare mie? E posibil sa mi se para, tinand cont ca eu am un simt critic destul de dezvoltat, dar trecand peste acest aspect, observ ca in momentul in care termometrul indica cu vreo 5 grade mai putin decat de obicei, totul o ia razna. Masinile nu mai pornesc, nu gasesti un taxi pe nicaieri, de transportul in comun nici nu mai vorbesc. La radio, la Tv, in ziare peste tot lumea vorbeste de frigul de afara, toti sunt al naibii de panicati, de parca ar veni sfrasitul lumii. Si, zau, nu ii inteleg, a mai fost frig si in alti ani, a fost chiar si mai frig si lumea a supravietuit, si nu a murit nimeni. Bine acuma, daca ii luam pe boschetari de pe strada, care dupa 200 de vodka nu mai vad bine drumul si pica cu nasul in primul morman de zapada ( aruncat de singurul utilaj de dezapazire din oras pe marginea soselei) si raman acolo pana se trezesc pe alte meleguri, nu putem afirma ca populatia o sa digere in masa. Dar bine intels, ca daca reporterul PRO tv nu merge pana intr-un sat uitat de lumesa filmeze ultimul mosneag mort de frig si rupt de bautura, nu e bun.
Nu pot spune ca nu e frig, e frig, e asa de frig incat am promoroaca pe gene, e asa de frig incat nu imi permit sa vorbesc la telefon cand merg pe starda pentru ca mana mea ar ingheta complet
Si de atat frig ingheata in tara asta tot, absolut tot. Incepand cu degetele copiilor de 5 ani care sunt nevoiti sa merga pe jos la gradinita, pentru ca perintii lor nu isi permit o masina, la gropile soselelor si gemurile scolii, si asa ajungand pana la constinata si demnitatea celor care ar trebui sa remedieze situatia.
Cu toate ca nu im permit sa imi cumpar de una singura niste manusi mai groase sau un palton lung pana in pamant, am gasit o modalitate sa ma incalzesz. Sa zambesc, zambesc pentru ca pot simti frigul, pentru ca pot sa merg, zambesc pentru ca pot sa zambesc. Si in mine totul e asa de cald.

Zbor

Am 15 ani si 10 luni. Am 15 ani si imi iubesc parintii, imi iubesc fratele, ii iubesc pe toti cei care au in vene sange ca al meu. Imi iubesc viata si imi iubesc zambetul. Mai iubesc Rusia si tot ce e rusesc. Spun ca iubesc atat de multe lucruri, dar insa stiu eu ce e iubirea? Oare stim noi toti ce insemna sa iubesti, toti cei care afirmam cu vehementa ca facem acest lucru?
Filosofii spun ca iubirea e cel mai inaltator sentiment, spun ca iubirea iti da aripi si odata cu ele puterea sa zbori...Pentru mine a iubi, insemna a tine la cineva/ceva mai mult de cat la tine insuti, a te sacrifica pentru ceva; o persona, un ideal, un vis, o idee. Insa sunt sigura ca odata cu trecerea anilor, in natura umana conceptia de iubire sa schimbat, si-a modificat valoare si sensul. Si e trist. Am ajuns la concluzia ca iubirea este doar un stadiu al conştiinţei noastre si nu o relaţie între două persoane, cea ce multi inclina sa creada. Am atat de muti priteni de varsta mea care spun ca iubesc sau care vor sa o faca, sa aiba un iubit/a cu care sa bata trotuarele tinanduse de mana, si oare pentru ce? Pentru ca este la moda? Pentru ca toti ceilalti o fac? Sau pentru ca nu au suficianta incredere in ei si vor ca cineva sa la confirme mereu si mereu cat de speciali sunt.Posibil..... probabil....recunosc poate si mie miar place sa fac asta... poate...nu stiu, inca nu stiu. Oricum voi zambi stiind ca el m-a iubit prea mult, voi zambi cu toate ca zambetul lui nu mai simte caldura soarelui, iar mie, cei de sus mi-au interzis pentru totdeauna sa il mai vad, dar mia promis ca intr-o zi cineva ma va invata sa simt in mine iubirea care iti da aripi....daca ea exista.

Vineri

E vineri, e o vineri dintre mult alte vineri din viata mea, pare la fel ca celelate si totusi e diferita.
E o vineri in care am simtit ca mor, iar apoi ca zbor. O vineri in care ceasul a uitat sa sune dimineata si totusi am ajuns la timp la scoala, o vineri in care iluziile sau metamorfozat in realitate. O realitate care ma facut sa zambesc, sa izbesc, sa tresar, sa fiu confuza, sa ma lupt cu mine in interiorul transcendent, sa inghit in sec, sa strang in maini dorinte, sa privesc, sa simt.
E o vineri in care am fost izbita de pareri prea reale, izbita de propriile mele prejudecati. Poate ca am realizat ca superficialitatea e mai mult de cat ieftina si ca adidasi nu conteaza chear asa de mult. Si poate e asa cum spune ea
E vinerea in care am imbratisat intruchiparea dragalaseniei, am imbratisat un copil de 3 ani cu 2 ochi plini de lumina. Imbratisandu-l am simtit o bucurie pe cat de fireasaca pe atat de inaltatoare
E vineri si nu stiu ce sa cred. Poate e deja prea tarziu sa mai cred ceva, dar niciodata nu va fi prea tarziu sa zambesc, asa ca imi arcuiesc buzele intr-un zambet rupt de Vineri.

Scriu

Scriu cate 10 randuri, apoi le sterg le scriu si le sterg din nou si tot asa. Am vrut sa scriu asa de multe si totusi nu am scris mai nimic. Am vrut sa scriu despre ochii lui de bou, despre mainile mele reci, despre o vaca ce ador movul, despre ipocrizia gandurilor tale, despre parasutism, despre cadouri, despre cele 5 defecte ale mele, despre gesturi, despre incredere si despre lipsa ei. Am vrut sa criu despre tot si am scris depre nimic, am scris.
Am scris si o sa mai scriu chiar daca cuvintele mele iti rapesc aerul, calmul si tot. Si stiu ca ma detesti pentru ca gandesc, ma detesti pentru ca eu nu te detest, nu te plac, nu te inteleg, nu te urasc , nu te iert, nu te cert, ma detesti pentru ca imi esti indiferent, ma detesti la fel demult cum imi detesti cuvintele, ideile si conceptiile.
Am sa mai scriu stiind ca te iuti in monitor si te topesti incet repetand fiecare fraza pe care eu o tastez la repezeala, am sa mai scriu
Am sa mai scriu pentru ca nu am ce face cu gandurile mele.
Am sa mai scriu pentru cei ce imi apreciaza ideeile mai mult decat imi apreciaza culoarea ochilor forma fetei sau felul in care ma imbrac.
Am sa scriu intai pentru mine, apoi pentru prietenii mei, pentru cei ce vor sa ma citeasac, pentru ceilalti si pentru el. (el ai putea fi tu sau altul,ar trebui sa iti dai seama)
Am sa mai scriu.
Am sa mai scriu si o sa mai fac inca ceva: am sa le zambesc diferit tuturor.
Am sa zambesc.